Solutia unei Enigme


"Exista un grad al uimirii care alunga teama; in aceasta stare se ridica valul usor care acopera lumea. astfel, se spune ca in centrul ciclonului domneste o totala acalmie. in locul acela trebuie ca lucrurile se vad mai stabile si mai clare decat oriunde. Mi se pare ca si in razboi, chiar in momentul capturarii unei transee, se asternea o acalmie asemanatoare. dupa uraganul artileriei, dupa asalt, dupa lupta corp la corp, avea loc un reflux profund. vacarmul turbat al bataliei, ajuns la punctul maxim, era inlocuit de o tacere brusca. dupa anihilarea adversarului campul de lupta semana cu un furnicar al carui tumult se pietrifica. Apoi, urechea incepea sa perceapa strigatele monotone ale ranitilor. o stranie expresie de ratacire se citea pe toate chipurile, ca si cum, din spatele unor decoruri sclipitoare, ar fi aparut solutia ciudata a unei enigme, cautata de multa vreme: ca lumea este un imens azil de nebuni, dar si ca nebunia ei ascunde o metoda si chiar o intentie rea. Cand lumea se dezarticuleaza, se produc fisuri prin care ghicim secretele arhitecturii, de obicei ascunse. astfel mi se parea, pentru o clipa, ca o realitate mai profunda decat aceea a victoriei se strecura in noi".

Nietzsche Che Dice XIII


Mi se pare ca blogul asta devine, treptat, un soi de nietzschereader, dupa modelul proustreader sau musilreader. hm, buna idee, poate chiar o sa fac, in curand, un nietzschereader pe tumblr.com. In opinia lui Georges Bataille, numitorul comun al gandirii fasciste si al celei nietzscheene este "ideea recuperarii unei lumi pierdute". Dar solutiile oferite de Nietzsche sunt diferite de acelea puse in practica de national-socialism: "in masura in care persista nostalgia unei comunitati in care fiecare om ar gasi ceva mai tragic tensionat decat in sine insusi, aceasta grija de a recupera lumea pierduta, care a jucat un rol in geneza fascismului, nu are ca rezultat decat disciplina militara si alinarea limitata pe care o da o brutalitate distrugand cu furie tot ceea ce nu reuseste sa seduca".
 
Lupta dintre cele doua conceptii poate fi comparata, sugestiv, cu opozitia in care s-ar afla Cerul si Pamantul: "de o parte se imbina aversiunea fata de pacat si claritatea zilei, gloria si represiunea militara, rigiditatea imprescriptibila a trecutului. de cealalta parte, maretia apartine noptilor proprii, pasiunii oarbe, visului obscur si liber: puterea acordata miscarii si smulsa trecutului, proiectata in formele apocaliptice ale viitorului. de o parte, un ansamblu de forte comune cantonate intr-o traditie ingusta, parentala sau rasiala, constituie o autoritate monarhica si se arata ca o stagnare si o limita de netrecut a vietii. De cealalta parte, o legatura de fraternitate care poate fi straina legaturilor de sange e innodata intre oameni care isi decid singuri consacrarile necesare".

Cel Care are Nostalgia Europei


Pentru ca anul asta Kundera a fost publicat integral (2 volume definitive) in colectia Pléiade, ceea ce echivaleaza cu o canonizare umanista, putem cita din el: "Europa: in Evul Mediu, unitatea europeana se baza pe religia comuna. In epoca moderna, ea a cedat locul culturii (arta, literatura, filozofie) devenind implinire a valorilor supreme prin care europenii se recunosteau, se defineau, se identificau. Or, astazi, cultura cedeaza la randul ei locul. dar cui anume? Care e domeniul in care se vor realiza acele valori supreme susceptibile de a uni Europa? Izbanzile tehnice? Piata? Politica cu idealul democratiei, cu principiul tolerantei? Dar aceasta toleranta, daca nu mai protejeaza nicio creatie bogata, nicio gandire puternica, nu devine ea goala si inutila? Sau se poate accepta demisia culturii ca un fel de eliberare careia trebuie sa i te abandonezi cu euforie? Nu stiu nimic. Cred doar ca deja cultura a cedat locul. Astfel, imaginea identitatii europene se indeparteaza in trecut. european: cel care are nostalgia Europei".