marea menopauza

Democracy is the menopause of western society, the grand climacteric of the body social. Fascism was its middle-aged lust.

[Jean Baudrillard]

prophetic moods

la greci, dupa cum a aratat Platon in Timayos, fiinta in transa, atinsa nebuneste de divinatie, reveleaza printr-o balbaiala, care nu este cuvant, secretul pe care profetii, preoti sau poeti, poeti-preoti, vor fi insarcinati sa-l interpreteze, adica sa-l inalte pana la limbajul omenesc. in lumea biblica, Pitia si interpretul nu sunt distincti: profetul lui Israel ii reuneste pe cei doi intr-o singura fiinta. ceea ce inseamna ca divinatia greaca nu este inca deloc cuvant. ea este un zgomot originar, pe care numai omul neposedat de ea, in stare de intelegere si de masura, il poate traduce in cuvant si ritm. in lumea biblica, cel atins de spirit graieste de indata un adevarat cuvant originar, dar implinit, ritmic riguros, chiar daca este asaltat de violenta momentului.

profetia nu este numai un cuvant viitor. este o dimensiune a cuvantului, care il angajeaza in raporturi cu timpul mult mai importante decat simpla descoperire a unor evenimente ce se vor petrece. a prevedea si a anunta vreun viitor este putin lucru, daca acest viitor se situeaza in cursul obisnuit al duratei si isi gaseste expresia in regularitatea limbajului. dar cuvantul profetic anunta un viitor imposibil sau face din viitorul anuntat si pentru ca il anunta ceva imposibil, care nu s-ar putea trai si care trebuie sa rastoarne datele sigure ale existentei. atunci cand cuvantul devine profetic, nu viitorul este dat, ci prezentul este retras si orice posibilitate a unei prezente ferme, stabile si durabile. este din nou ca si desertul – si cuvantul este si el desertic – aceasta voce care are nevoie de pustiu ca sa strige si care necontenit trezeste in noi spaima, asteptarea si amintirea pustiului.

cuvantul profetic este un cuvant ratacitor care se intoarce la exigenta originara, printr-o miscare opunandu-se oricarei lentori, oricarei fixari sau inradacinari care ar fi repaus.

[Maurice Blanchot – Le Livre à venir, 1959]

deathmeciuri

deci Jésus-Christ predica asa de misto in limba franceza incat, in clipul asta semnat Luis de Miranda, aproape-i dau dreptate Lui [apoi realizez, cu intarziere, ca a prefera o doctrina din motive estetice si filologice constituie un reflex tipic nietzschean].

Rimbaud cauta o pusca

bref

descendentii vechilor cavaleri, ultimele mladite ale raselor feudale, i se infatisara lui des Esseintes ca niste batrani bolnavi si maniaci care debitau discursuri insipide de sute de fraze. o mila nesfarsita il cuprindea pe tanar cand vedea aceste mumii ingropate in templele lor in stil Pompadour, cu gravuri si cu lambriuri de lemn. dupa cateva vizite in mediul acela se hotari, in ciuda invitatiilor, sa nu mai puna niciodata piciorul acolo. asa ca incepu sa frecventeze tinerii de varsta si din lumea lui.

majoritatea, educati in colegii de stat sau in licee, erau mai putin ipocriti si mai liberi, dar nu se dovedira nici mai interesanti, nici mai putin ingusti la minte. acestia erau petrecaretii, indragostiti de opereta si de curse, jucand bacara, pariind averi pe cai, pe carti, pe toate placerile dragi tinerilor gaunosi. dupa un an de incercari, tovarasia acestora ii starni o imensa oboseala, desfraurile lor i se parura facile si josnice, fara discernamant, fara niciun strop de caldura, fara o reala trezire a sangelui si a nervilor, plictisitoare.

putin cate putin, se apropie de oamenii de litere, gandindu-se ca va avea mai multe afinitati si se va simti mai in largul sau. fu o noua dezamagire: se simti revoltat de judecata lor razbunatoare si meschina, de conversatiile lor banale ca o usa de biserica, de discutiile lor idioate, care judecau valoarea unei opere dupa numarul de editii si beneficiile obtinute din vanzari.

in acelasi timp cunoscu liberii cugetatori, doctrinarii burgheziei, indivizi care pretindeau toate libertatile numai pentru a inabusi opiniile celorlalti, puritani nerusinati si avizi pe care ii socoti inferiori cizmarului din colt in materie de educatie.

dispretul sau fata de umanitate crescu. intelese in sfarsit ca lumea este alcatuita, in cea mai mare parte, din secaturi si imbecili.

[Huysmans – À rebours]