Nietzsche che dice XII [cu degradare]

"oamenilor de care imi pasa le doresc suferinta, singuratate, boala, degradare – as vrea sa nu le ramana necunoscute chinul neincrederii in sine, nenorocirea celor invinsi. nu mi-e mila de ei, pentru ca le doresc singurul lucru care mai poate dovedi astazi daca cineva are sau nu are valoare: sa reziste.

o suta de singuratati profunde alcatuiesc, laolalta, Venetia. acesta e farmecul ei. o imagine pentru oamenii viitorului."

the fruits are ripe

the fruits are ripe, dipped in fire, cooked

and tested here on earth, and it is a law,

prophetic, that all things pass

like snakes, dreaming on

the hills of Heaven. and as

a load of logs upon

the shoulders, there is much

to bear in mind. but the paths

are evil. for like horses,

the captive elements

and ancient laws

of the Earth go astray. yet always

the longing to reach beyond bounds. but much

to be retained. and loyalty a must.

but we shall not look forward

or back. let ourselves rock, as

on a boat, lapped by the waves.

[Hölderlin]

 

while Hölderlin's technique, which is tempered by Greek, is not lacking in boldly formed hypotactic constructions, still the parataxes are striking – artificial disturbances that evade the logical hierarchy of a subordinating syntax. Hölderlin is irresistibly drawn to such constructions. the transformation of language into a serial order whose elements are linked differently than in the judgment is musiclike.

[Theodor Adorno – Parataxis: On Hölderlin's Late Poetry]

Nietzsche che dice XI

"omul superior" se reclama de la cunoastere: el pretinde a explora labirintul sau padurea cunoasterii. dar cunoasterea este numai deghizarea moralitatii, firul din labirint este firul moral. morala, la randul ei, este un labirint: deghizare a idealului ascetic si religios. de la idealul ascetic la idealul moral, de la idealul moral la idealul cunoasterii: mereu acelasi demers se continua, acela de a ucide taurul, adica de a nega viata, de a o strivi sub o povara. omul superior nu mai are nevoie nici macar de un Dumnezeu ca sa inhame omul. in cele din urma, omul il inlocuieste pe Dumnezeu cu umanismul. omul se impovareaza singur, se inhama el insusi, in numele valorilor eroice, in numele valorilor omului.

in cartea a patra din Zarathustra, omul superior are mai multe ipostaze: prezicatorul, cei doi regi, omul cu lipitoarea, vrajitorul, ultimul papa, omul cel mai respingator, cersetorul de bunavoie si umbra. toti acestia alcatuiesc o procesiune, o serie, un dans. asta din pricina ca se deosebesc dupa locul pe care il ocupa de-a lungul firului, dupa forma idealului etc. dar sunt totuna: sunt puterile falsului, o defilare de falsificatori, ca si cum falsul ar trimite cu necesitate la fals. poate doar Melville [The Confidence Man, 1857] e comparabil cu Nietzsche in a fi creat un prodigios lant de falsificatori, dintre care fiecare garanteaza ori chiar denunta escrocheria celuilalt, insa intotdeauna ca sa relanseze puterea falsului.

omul superior pretinde ca duce omenirea pana la perfectiune, pana la desavarsire. pretinde a recupera toate insusirile omului, a depasi alienarile, a realiza omul total, a-l pune pe om in locul divinitatii, a face din om o putere care afirma si care se afirma. dar in realitate el habar n-are ce inseamna a afirma. crede ca a afirma inseamna a duce in spate, a asuma, a suporta o incercare, a lua asupra-si o povara. este real tot ce impovareaza, este afirmativ si activ tot ce duce povara! de aceea animalele omului superior nu sunt taurul, ci magarul si camila, dobitoace ale desertului care isi au salasul in partea pustie a Pamantului si care stiu sa duca poveri in carca.

[Gilles Deleuze – Critique et Clinique, 1993]

Nietzsche che dice X

"asemenea fiinte nu se prevad, ele sosesc ca soarta, fara motiv, ratiune, menajamente, pretexte, ele apar precum fulgerul, prea ingrozitoare, prea neasteptate, prea convingatoare, prea altfel pentru a putea starni fie si ura". este celebrul text al lui Nietzsche despre intemeietorii de state, acei "artisti cu privirea de bronz" [Genealogia Moralei, II 17]. sau este un text de-al lui Kafka, acela din Zidul Chinezesc? "este cu neputinta sa intelegi cum au patruns pana la capitala, care e totusi atat de departe de frontiera. cu toate acestea sunt aici, iar fiecare dimineata pare sa le sporeasca numarul. sa vorbesti cu ei e imposibil. nu cunosc limba noastra. carnivori le sunt si caii". ei bine, spunem ca astfel de texte sunt strabatute de o miscare ce vine din afara, nu incepe in pagina cartii si nici in paginile-i precedente, nu se tine in cadrul cartii si este cu totul diferita de miscarea imaginara a reprezentarilor ori de miscarea abstracta a conceptelor, asa cum se petrec ele de obicei prin cuvinte si in mintea cititorului. ceva sare din carte, intra in contact cu un pur exterior.

citim un aforism sau un poem de-al lui Zarathustra. singurul echivalent ar fi poate acela de "imbarcat impreuna cu". ceva pascalian intors impotriva lui Pascal. suntem imbarcati: iata-ne pe un soi de pluta a Medusei, bombe explodeaza imprejurul plutei, care se abate catre rauri subterane inghetate sau catre fluvii toride, nste oameni vaslesc cot la cot, ei nu trebuie sa se iubeasca unii pe altii, ei se bat, se mananca intre ei. a vasli cot la cot inseamna a impartasi, a impartasi ceva, in afara oricarei legi, a oricarui contract, a oricarei institutii. o deriva, o miscare de deriva sau "deteritorializare". o spun intr-un mod foarte vag, foarte confuz, fiindca e vorba despre o impresie, o ipoteza legata de originalitatea textelor nietzscheene. acestea formeaza un nou tip de carte.

[Gilles Deleuze – Gandirea Nomada, 1973]