Y sommes-nous déjà?

un articol simpatic in Le Monde:

[...] Tocqueville décrivait par ces mots le devenir des sociétés démocratiques: "Je vois une foule innombrable d'hommes semblables et égaux qui tournent sans repos sur eux-mêmes pour se procurer de petits et vulgaires plaisirs, dont ils emplissent leur âme." Y sommes-nous déjà?

cu Silouan

cand e canicula citesc autori fascisti iar cand e ger devin, brusc, foarte mistic. creierul meu este configurat de vreme si de prognoza meteo. daca [asa cum anunta cercetatorii britanici] au sa dispara in curand anotimpurile intermediare, i'm fucked.

[Silouan]

BWV 812, 1

Nietzsche che dice XIV

interiorizarea omului. ea provine din faptul ca instincte puternice carora, odata cu instaurarea pacii si organizarea societatii, li se interzice descarcarea exterioara, cauta, interiorizandu-se, sa devina inofensive aliindu-se cu imaginatia. nevoia de dusmanie, cruzime, razbunare, violență "face cale intoarsa". in vointa de cunoastere, de pilda, exista lacomie si pofta de a cuceri, in artist se manifesta acea capacitate disparuta de disimulare si minciuna, instinctele se transforma in demoni cu care incepem lupta etc.

fericirea nu este o "consecinta a virtutii" – ci cei mai puternici redefinesc intotdeauna ca virtute propria lor stare de fericire.

Napoléon

Abel Gance embarked on his greatest project, a six-part life of Napoléon. Only the first part was completed, tracing Bonaparte's early life, through the Revolution, and up to the invasion of Italy, but even this occupied a vast canvas with meticulously recreated historical scenes and scores of characters. The film was full of experimental techniques, combining rapid cutting, hand-held cameras, superimposition of images, and, most famously, his wide-screen sequences achieved, with a system he called Polyvision, by using triple cameras (and projectors) to create a spectacular panoramic effect, including a finale in which the outer two film panels were tinted blue and red, creating a widescreen image of a French flag. The original version of the film ran for around 6 hours. A shortened version received a triumphant première at the Paris Opéra in April 1927 before a distinguished audience that included the future General de Gaulle.

Antonin Artaud: Marat

The film premiered in April 1927 at the Paris Opéra to a full house and ran three hours forty minutes. When it ended the audience gave Gance a standing ovation which lasted fifteen minutes. 

Abel Gance: auteur

nostalgia lui Beigbeder

pentru multi dintre noi importanta [si desigur farmecul] unei culturi cum e cea franceza deriva pur si simplu din faptul ca este veche. adica, vrand-nevrand, diferita. dupa jumatate de secol de omogenizare si nivelare universala liberal-consumista, simplul fapt ca o cultura mai e capabila [fie si rar, fie si superficial] sa mearga in rasparul acestui tavalug idiot, pare miraculos, ca un miracol de mica intensitate.

animalele lui Houellebecq

autentic simbol umanist, insectele colcaie ocupand intreg teritoriul ultimului roman al lui Michel Houellebecq. dar mamiferele sunt si ele prezente:

"– nu stiu sa folosesc masina de tuns iarba. mi-e teama sa nu-mi tai degetele in lame, se pare ca se intampla adesea. as putea cumpara o oaie, dar nu-mi plac oile. nu exista ceva mai tampit decat oaia."

"– imi placeau foarte mult mezelurile, zise in cele din urma Houellebecq, dar am hotarat sa renunt la ele. stiti, cred ca oamenilor nu ar trebui sa li se ingaduie sa ucida porci. v-am spus deja cat de mult imi displac oile, si raman la parerea mea. iar vaca mi se pare supraapreciata. porcul, in schimb, este un animal admirabil, inteligent, sensibil, capabil de o afectiune sincera si exclusiva pentru stapanul sau. iar inteligenta sa e cu adevarat surprinzatoare, nici macar nu i se cunosc limitele. stiati ca anumiti porci au fost deprinsi sa stapaneasca operatiile matematice simple? ma rog, adunarea si, cred, scaderea, in cazul unor specimene mai dotate."

"– pasarile nu sunt mare lucru, continua Houellebecq, niste mici pete colorate si insufletite care-si clocesc ouale si care inghit mii de insecte zburatacind de colo-colo, o viata agitata si stupida, dedicata integral inghitirii de insecte – cu pauze, uneori, pentru un modest festin cu larve – si reproducerii acestui model unic. cainele poarta in sine un destin individual si o reprezentare a lumii, insa drama lui are ceva nediferentiat, nu este nici istorica si nici macar cu adevarat narativa."

"capul lui Houellebecq era intact, fusese taiat cu precizie si asezat pe unul dintre fotoliile din fata semineului. pe catifeaua de un verde inchis se formase o mica baltoaca de sange. fata in fata cu el, asezat pe canapea, capul unui caine negru, de mari dimensiuni, taiat si el la fel de precis."