clubbed to death

excelent montaj, we think [chiar daca muzica vine de pe soundtrackul Matrix].

”...si Frizerul, bun de gura, spala parul clientului sau cu doua feluri de ape, una mai deschisa alta mai inchisa, si parul deveni astfel negru ca in anii tine­retii. apoi, dupa ce’l ondula usor cu fierul, se dadu putin indarat ca sa priveasca.

— n’ar mai ramane, adauga el, decat sa va impros­patam putin si tenul.

si, ca si cum n’ar fi fost in stare sa se opreasca, parca nu destul de multumit, cu o ravna mereu innoita, Frizerul trecea de la o operatie la alta. Aschenbach, instalat comod in fotoliul sau, in­capabil de a se apara, vedea in oglinda cum sprancenele in­cep sa i se arcuiasca mai armonic si mai pronuntat, cum taietura ochilor ii devine mai lunga, cum printr’o usoara subliniere a pleoapei ochii se fac mai mari si mai stralucitori. vazu pe obraz, acolo unde pielita fusese mai inainte galbena si scortoasa, cum rasare o roseata usoara datorita fardului, vazu cum buzele spelbe de adineauri se rotunjesc, luand culoarea capsunii, cum cutele obrajilor, ale gurii si incretiturile tamplelor dispar sub crema si esenta de trandafiri cu care fusesera unse, si in timp ce inima ii batea tot mai viu se trezi preschimbat intr’un fel de tanar.

in sfarsit Frizerul se declara satisfacut si, dupa obiceiul semenilor sai, multumi cu deosebita slugarnicie clientului pe care’l ingrijise.

— o nimica toata, zise el mai indreptand pe ici pe colo cate ceva. acum domnule, puteti sa va in­dragostiti fara grija.

si Aschenbach iesi, fericit, visator, tulbu­rat, dar si putin speriat. purta o cravata rosie, si palaria lui de paie cu boruri largi avea acum o panglica in mai multe culori.”

doispe maimutze

l’am revazut ieri. uitasem cat de bun e filmu asta. aproape cel mai bun sci-fi.

quote: wiping out the human race? thats a great idea. great. but more of a long-term thing. i mean first we have to focus on more immediate goals.

Gilliam was also eager to take a lot of Hollywood money [a $30 million budget] and create a strange art film that would fly in the face of the traditional mainstream movie. "the idea that someone’s writing a script like this in Hollywood and getting the studio to pay for it was pretty extraordinary. so i thought lets continue to see how much money we can get the studio to spend."

tlönienii nu prea le au cu scrisu despre filme [poate scrie cinesseur mai multe intr’o zi, daca n’a scris deja], ne limitam la ceva poze + clip genial cu Brad Pitt [his best acting ever?] la balamuc.

ps: aici se poate descarca free filmu [link pt ro]. enjoy.

interpretare

data dracu

posibil ca arhitectura sa fie singura arta [daca o consideram arta, pt ca atatia arhitecti moderni resping acest label] care a progresat fara intrerupere in ultimul secol, pastrand in acelasi timp o legatura cu publicul [altfel decat artele plastice sau muzica neoclasica, care daca au continuat sa inoveze, dupa 1950, au facut’o pt un cerc tot mai restrans].

generalizarile astea sunt riscante, but nonetheless thats how we feel.

oricum in fata unei instalatii arhitectonice gen The Weather Project [Olafur Eliasson 2003] n’ai cum sa ignori ca te afli in sec 21. cica a avut 2 milioane de vizitatori, care s’au desfatat sub toate nuantele acelui splendid astru mecanic.

am bifat zilele trecute o prostioara de film cu Johnny Depp [btw recomandam cinema Patria pt vizionari de luni pana joi, seara la 8 ai ditamai sala practic goala faci ce vrei cu ea, in buricu targului, problema e numa ca nu e popcorn fresh] si deci mi’am adus aminte cat de übercool a fost penultimu film cu Johnny Depp pe care l’am vazut eu [crapa cam toate personajele pan’ la urma, care de brici care ars de viu/mancat]:

si chestia asta mi’a cauzat urmatorul panseu adanc: singurii care au vreo sansa sa inteleaga ceva din Johnny Depp sunt[em] aia cu o copilarie gen Vincent la activ [may Bog have mercy on ur souls]:

he likes to experiment on his dog Abocrombie

in the hopes of creating a horrible zombie

so that he and his horrible zombie dog

could go searching for victims in the London fog...

t s

tlönienii au obsesii putine + stabile. such as TS Eliot. ok we do enjoy Stefan George si Baudelaire si Rimbaud si Ezra – dar cand e vorba de poezie [nu de viata Nihilism idei looks etc] TS is the man.

am dori sa deschidem subiectul cu o recomandare: la 32 de ani [1920] Eliot scrie un text critic care ii defineste propria activitate literara, defineste destul de exact programul literar modernist [neoclasic in fond], si marcheaza ruptura cu romantismul [american sau englez]: Tradition and the Individual Talent.

cam asta zice, eseul:

“[...] poetul nu devine interesant sau unic prin intermediul emotiilor proprii, induse de experientele sale speciale. emotiile lui pot fi simple, banale, plictisitoare. emotia poemului sau va fi complexa, insa nu in maniera indivizilor care traiesc in realitate emotii complexe, extravagante. de fapt una din erorile cele mai bizare ale poeziei este de a cauta sa descopere noi emotii umane; cautand noul acolo unde nu’si are locul, descopera perversiunea. treaba poetului nu e sa gaseasca emotii noi, ci sa le foloseasca pe cele vechi si, utilizandu’le poetic, sa produca senzatii care nu erau deloc specifice emotiilor in sine. fapte netraite direct ii sunt in acest sens la fel de utile ca si faptele binecunoscute. prin urmare sintagma “emotii rememorate in liniste” e inexacta. pentru ca nu e vorba nici de emotie, nici de rememorare, nici macar de liniste. este concentrare, si ceea ce rezulta din concentrarea unui vast numar de experiente – din cele care unui individ pragmatic si activ nici nu i s’ar parea experiente; este o concentrare neiscata de intentie sau plan. experientele nu sunt “rememorate” apoi asamblate intr’o ambianta “linistita” – decat cel mult in sensul ca procesul presupune o linistita asteptare. sigur ca asta nu e tot. sunt multe elemente, in travaliul poetic, care trebuie stapanite constient. de fapt, poetii slabi sunt in general inconstienti acolo unde ar trebui sa fie constienti si constienti unde ar trebui sa ramana inconstienti. ambele erori ii fac “originali”. poezia nu este o revarsare a emotiei ci o suprimare a emotiei; nu este o expresie a personalitatii ci o suprimare a personalitatii. desigur, numai cei care au personalitate si emotii stiu ce inseamna sa le vrei suprimate.

III

ὁ δὲ νοῦς ἴσως θειότερόν τι καὶ ἀπαθές ἐστιν

[Aristotel – De Anima: cata vreme intelectul e fara indoiala un lucru mai divin si neclintit]

acest eseu isi propune sa se opreasca la granita cu mistica si metafizica, limitandu’se la concluziile practic utilizabile de cei interesati in poezie. a deplasa interesul de la poet catre poezie este un scop remarcabil: ar avea drept consecinta o mai exacta evaluare a poeziei, fie buna sau rea. destui indivizi apreciaza expresia sincera a emotiei in versuri, mai putini sunt in stare sa aprecieze abilitatea tehnica. dar foarte putini sesizeaza expresia unei emotii semnificative, emotie care isi are radacinile in poem si nu in viata poetului. emotia artistica este impersonala. si poetul nu poate atinge acest rang impersonal fara a se cufunda integral in munca sa. si devine mai probabil sa stie ce are de facut atunci cand traieste nu in prezent, ci in momentul prezent al trecutului, atunci cand este constient, nu de ceea ce e mort, ci de ceea ce e deja viu.”

on voting

thats what i think.

sunt 2 feluri de vot:

1. putem vota pt ca ne entuziasmeaza un om sau un program politic. atunci votam la fel cum mergem la cinema sau la meci – pt Placerea Clipei, placerea de'a ne implica in ceva misto. [suntem Animale Sociale ce dracu, placerea politica e la fel de normala ca aia sexuala]

2. sau putem vota "la rece" pragmatic. nu pt ca iubim ceva ci pt ca alegem intotdeauna "raul cel mai mic". votul matur rational democratic etc. [cum ar fi azi – sa'l votam pe Marinar pt ca e, parca, mai putin idiot decat ceilalti idioti]

but u know what?

varianta 2 nu e complet pragmatica. pt ca – rational vorbind – votul nostru NU conteaza. alegerile nu se castiga la diferenta de 1 vot [sau 10 sau 10 000]. mergem sau nu la vot acum – diseara va fi acelasi castigator [habar n'am care]. deci hai sa nu pierdem timp aiurea. choose not to choose.

ps: unii zic: "dar daca toata lumea ar gandi asa – Democratia s'ar duce dracu etc". posibil. dar NU toata lumea gandeste asa. chiar daca eu nu votez [si – prin absurd – nici voi care cititi asta] tot o sa fie buluceala de popor la vot. deci alegerea rationala e sa nu votam. o Politica de cacat e ca un film de cacat: merge si fara tine, poti opri linistit televizoru.

"cred ca trebuie sa ajungem la punctul in care - prin disciplina - mai putem resimti doar cateva dorinte, aproape nobile.

atunci trebuie sa le dam curs. imediat."

primele minute's de'ncalzire. p'orma its pure gold.

vortex

am dat peste'un articol tare in New Yorker. mostra:

[...] "tratare directa a esentei" e doctrina miscarii pe care Pound o inventeaza in 1912: Imagismul. cf modelului Imagist - scriitorul este sculptor. tehnica sa consta in a elimina tot ce e inutil pt a degaja forma esentei launtrice. "ti'au trebuit 96 de cuvinte" - Pound i'ar fi zis unui tanar care'i oferise un poem nou - "eu am reusit sa'l fac doar cu 56." a afirmat ca cel mai cunoscut poem al sau - In a Station of the Metro - a fost scris intr'un an si jumatate, si l'a extras din 30 de versuri:

The apparition of these faces in the crowd;

Petals on a wet, black bough.

forma "made new" e aici, evident, haiku'ul: 2 imagini juxtapuse pt a evoca o senzatie - in acest caz, cf lui Pound, senzatia de frumos. dar e important sa observam ca subiectul poemului nu este "these faces" - ci "the apparition" [altfel primele 3 cuvinte ar fi inutile deci eliminate de lama Imagista]. nu chipurile conteaza conteaza impresia pe care o provoaca poetului. in mintea lui are loc asociatia. iata ce fac poetii: coreleaza un x banal cu un y surprinzator. "apparition" ne aminteste, in plus [noteaza Hugh Kenner in Era Pound], ca poemul are loc sub pamant: oamenii sunt perceputi ca fantome, metroul ca vizita in lumea mortilor [Kenner crede ca asociatia cu petalele trimite la mitul Persefonei, ciclul mortii/renasterii].

Pound abandoneaza Imagismul [apx 1914] in numele altei doctrine, pe care [impreuna cu Wynham Lewis] o va numi Vorticism. central in poemul Vorticist e Vortexul - desi, cum noteaza corect Moody, Vortexul e tot un fel de Imagine. esentiala acum e energia [Pound si Lewis erau direct influentati de Futurismul lui Filippo Marinetti, miscare artistica si literara la moda in Anglia putin inainte de primul razboi mondial. cei 2 pretindeau ca'l dispretuiesc pe Marinetti - actorul - dar il imitau dpdv stilistic]. "Vortexul este punctul de maxima energie" explica Pound in BLAST - revista scoasa de el si Lewis, din care au aparut 2 numere - "intreaga experienta se concentreaza in acest vortex... intreg trecutul inca viu intreg trecutul capabil sa se proiecteze in viitor - e prezent in vortex ACUM." grupul de asociatii declansate prin aparitia acelor "faces" - coborarea lui Ulise in Hades, drumul lui Dante in Infern, Persefona si Demetra - e prezent in metroul de sec 20, insa doar pt cei care stiu sa vada. "perceptia fulgeratoare a relatiilor - semnul geniului" scrie Pound.

Pound's bedroom on the third floor of his house in Venice. he spent his last night there before going to a hospital where he died.

mystical widgets

"make it new" era deviza lui Ezra. 2 exemple impecabile [wethink] de abordare in cheie moderna a unor piese religioase: montajul lui Helnwein pt oratoriul lui Schumann - si Matthäuspassion in versiune [horrorshow!] Richter.

[sigur ca Schumann e pe langa Bach cam ce e Sting pe langa Bowie, da' hai sa fim toleranti]