Fragmente dintr-un Carnet Gasit 2


4. Am avut si eu crize in amor, dar desi ele sunt deja vechi si amintirile mele ma pot insela, cred ca totdeauna, la radacina lor, a fost altceva. Un anume dezgust pentru o viata pe care o simteam devenind prea sigura de ea, prea inerta. Un anume dor de a rupe cu o intreaga situatie, care nu era propriu-zis o situatie, ci numai o acumulare de fapte marunte, ce ma imobilizau prin multimea si mediocritatea lor.
Atunci cautam spre dragoste, ca spre o fereastra. Si ma inselam crunt. Chiar la Lyon in 1922. Da, chiar si atunci! Fiindca in fond, si o marturisesc fara tristete, dar de asemeni fara orgoliu, niciuna dintre aceste asa-zise crize amoroase nu era destul de puternica pentru ca sa n-o fi putut lichida in bordelurile din Monsieur le Prince. Pe urma ramanea restul.

5. Nu cred sa am o vocatie speciala pentru mizerie. Observ numai ca ea nu ma dezgusta. Serile lungi din noiembrie, cursele nesfarsite in ploaie, pe uliti pacatoase, dincolo de Austerlitz, in Bastilia, in Place du Tertre, intoacerile tarzii pe malurile Senei! Ploaia ma patrunde ca pe o barna putreda, luminile vitrinelor mi se par nereale, clopotul tramvaielor vine asurzitor din susul strazii, eu ma opresc prosteste la galantarele brutariilor, citesc soldurile la macelarii, un biftek 2,50, o escalopa 3,75, plec mai departe din obisnuinta, asa cum m-am oprit, nu ocolesc baltoacele, nu cer iertare cand dau cu cotul intr-un pieton, nu ma feresc de automobile, nu ma gandesc la nimic. Si mangaierea cuminte (in text: paisible, N.T.) a ploii pe obraji! Cum as explica, daca mi-ar cere-o cineva si daca as avea pofta s-o fac, cum dracu as explica profunda mea liniste in ceasurile astea? Ca doar nu sunt nici un vagabond, nici un resemnat! Si nici macar nu cred in saracie, ca intr-o stare de suflet (in text: état de grâce, N.T.). Intamplarea din zorii lui 1 Ianuarie, sus la Sacre-Coeur, mi-a dovedit-o.

6. Inca un cuvant pe care trebuie sa-l suprim din vocabularul meu: explicatie. Vorba asta pentru mine n-are niciun sens. Eu n-am avut crize sufletesti. Am avut numai anotimpuri. Si daca crizele s-or fi explicand, anotimpurile nu. Eu intram in tragic, asa cum trebuie sa intre o planta in iarna. Am avut iernile mele sufletesti, si gata! De asta nici n-am urlat de deznadejde, nici n-am asteptat macar. Ce sa astept? Ce asteapta un pom in ianuarie, desfrunzit cum e, cu coaja crapata si ramurile negre... Singura mea isprava in acest lung trai al meu, singura zic, a fost sa pricep la timp ca, desi existenta mea este un fapt unic in desfasurarea lumii, un fapt fara precedent si fara urmare, totusi fiinta mea intra in cadrele mari ale zoologiei. Crize si explicatii devin niste biete jucarii in fata acestui adevar.